Krishna Das

Incantația te va captiva în așa măsură încât vei dori să faci parte din ea, spune Krishna Das. Nu trebuie să înțelegi cuvintele, pur și simplu te face să zbori.

cântările vieții

KD - cum este numit de prieteni - este cel mai celebru cântăreț de muzică sacră, incantația sa deschide inima și ne conectează cu dimensiunea noastră profundă. Este supranumit starul rock al muzicii yoghine, iar în anul 2012 a fost nominalizat la premiul Grammy la categoria cel mai bun album New Age. Este de o simplitate și o căldură care te fac să redescoperi pofta de viață, frumusețea intrinsecă, naturalețea și bucuria din tine. Este a doua vizită a sa în România, după ce a răspuns invitației noastre în anul 2011.

Spre finalul anilor 60 KD a devenit studentul lui Ram Dass, iar în 1970 a plecat în călătoria care avea să-i schimbe viața ireversibil. A ajuns în India unde l-a cunoscut pe Neem Karoli Baba, mai cunoscut sub numele de Maharaj-ji. Acesta a devenit maestrul său, iar el a primit numele Krishna Das și a început să cânte. De atunci vocea sa continuă să ne încânte și să ne facă inimile să simtă atingerea profundă a Divinității din noi toți.

mai mult

până pe 28 Iunie 2017

Decembrie 2014

vino la concert!

bilete

pre-sale

până pe 20 martie

33 € | 159 lei

 

 

normal

din 21 martie

41 € | 189 lei

la intrare

28 iunie

55 € | 249 lei

 

 

World Trade Center București - Sala New York

Piața Montreal nr.10, Sector 1, București

WTCB New York Venue

Contact

Adresa

Ștefan Sănătescu 53B
București